Acord de colaborare pe domenii de interes comun UCCM&ASEM

  • Imprimare

Rectorul Universității Cooperatist-Comerciale din Moldova (UCCM), Larisa ŞAVGA, dr. hab., prof. univ. şi rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al AŞM, la finele anului 2022, au semnat acordul de colaborare pe domenii de interes comun, consolidând parteneriatul între aceste instituții.

Urmărind obiective comune în domeniul învățământului superior, a formării profesionale inițiale și continue, a cercetării științifice şi recunoscând importanța dezvoltării învățământului superior, UCCM și ASEM contribuie la  formarea profesională a tinerilor și dezvoltarea socio-economică a țării.

Părțile au convenit asupra derulării următoarelor tipuri de activități:

 
Universitatea Cooperatist–Comercială din Moldova (UCCM), lider în învăţământul comercial–economic, optează continuu pentru consolidarea parteneriatelor instituţionale de tip universitar, creşterea calității proceselor educaţionale şi de cercetare ştiinţifică, valorificarea potențialului profesional al personalului academic și al studenților.