- Afişări: 585
Evenimente WBL4JOB
VIZITA DE STUDIU ÎN CADRUL PROIECTULUI WBL4JOB
Training în cadrul proiectului Erasmus+, CBHE „Introducing work-based learning in higher education systems of Armenia and Moldova for better employability of graduates” (WBL4JOB).
În perioada 19-21 iulie 2021, cadrele didactice Universității Cooperatist-Comerciale din Moldova au participat la primul training în cadrul proiectului Erasmus+, CBHE „Introducing work-based learning in higher education systems of Armenia and Moldova for better employability of graduates” (WBL4JOB).
Trainingul a fost organizat de către Universitatea Franceză din Armenia, coordonatorul proiectului cu suportul consorțiului internațional.
La training au participat peste 100 de cadre didactice din universitățile din Republica Moldova, Armenia, Ukraina și Federația Rusă.
În cadrul trainingului a fost prezentată experiența în domeniul învățământului superior bazat pe practică ale universităților franceze, belgiene și austriece.
Sesiunea de deschidere a fost prezidată de rectorul Universității Franceze din Armenia, Prof. Bertrand Venard, iar comunitatea academică a fost salutată de către:
- Karen Trchounyan, Viceministrul Educației, Științei, Culturii și Sportului din Republica Armenia
- Nadejda Velisco, Șef al Departamentului Politici pentru Învățământul Superior, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova
- Claudia Melinte, Coordonator, Oficiul National Erasmus + în Moldova
- Lana Karlova, Coordonator, Oficiul National Erasmus + în Armenia
Sesiunile de training au fost susținute de:
- Eva Cendon, Francesca Uras, Universitatea Europeană de Educație Continua (Belgia)
- Jean-Baptiste Cartier, Universitatea Jean Moulin Lyon 3 (Franța)
- Thiery Bourger, Universitatea din Strasbourg (Franța)
- Jean Claude Million, Universitatea din Strasbourg (Franța)
- Claudia Dolezal, Universitatea de Științe Aplicate Krems (Austria).
Mai multe detalii despre proiect și activitățile viitoare pot fi consultate pe pagina oficială a proiectului: https://www.wbl4job.com/
Implementarea proiectului Erasmus+ WBL4JOB – în progres